O nouă serie de dezbateri unice începe pe 2 septembrie la Digi24. Forumul 24 Trends for 2024 revine cu cea de-a doua ediție, cu teme necesare și invitați de excepție.
Seria de conferințe organizate de Digi24 și CONAF poate fi urmărită LIVE de luni până vineri, inclusiv, în exclusivitate pe site-ul numărul 1 din România, digi24.ro.
Fiecare dintre cele cinci zile de dezbateri pune reflectorul pe temele arzătoare ale prezentului: Securitate Națională, Energie și Inovație, Alimentație și Sănătate, Resurse Umane și Egalitate de gen.
Luni, forumul debutează cu o dezbatere de excepție, moderată de Teodora Tompea și Cosmin Prelipceanu, care aduce în față soluțiile la amenințările de securitate pe care România și lumea întreagă le traversează. Președintele Senatului, ministrul Energiei și cel al Economiei, ambasadorul Republicii Moldova și cel al Ucrainei, analiști de securitate și parlamentari sunt invitații speciali ai acestei prime zile.
Marți, dezbatem tema acută a energiei și securității energetice a României.
Miercuri, forumul se apleacă asupra unei alte probleme de interes național: alimentația și sănătatea.
Resursele umane și ce facem în acest domeniu în contextul intern și internațional este tema zilei de joi.
Iar vineri abordăm subiectul egalității de șanse.
Miniștri, parlamentari, diplomați, reprezentanți ai societății civile, manageri de companii private, pe toți îi aducem în dezbateri reale, oneste și fără precedent în cadrul Forumului 24 Trends for 2024, organizat de Digi24 și CONAF. Punem la aceeași masă instituțiile, decidenții și actorii economici pentru soluții aplicate pentru o societate mai bună.